Concurs Național pentru licee „Euroscola”

În cadrul anului European al patrimoniului cultural, Colegiul Național  “Gheorghe Șincai”  se înscrie în Concursul  Național pentru licee ”Euroscola” , ediția 2017-2018 organizat de biroul de Informare al Parlamentului European în Romania (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (MEN),  având ca tema  ”Rolul patrimoniului românesc  în consolidarea identitații europene”.

Echipa formată din 24 de elevi ai colegiului , și-a ales ca obiectiv de patrimoniu ”Fortul 13 Jilava” , urmând a realiza un proiect de prezentare a acestuia prin evidențierea valorii sale de patrimoniu în context național și european . Elevii liceului vor concepe și vor implementa un proiect de campanie de informare si de conștientizare a publicului cu privire la valoarea obiectului de patrimoniu ales și cu privire la măsurile care trebuie intreprinse pentru protejarea și promovarea acestuia .

https://m.facebook.com/EuroscolaSincai/