Anunturi Elevi

CLUBUL DE ROBOTICĂ

robotica

Suntem clubul de robotica al Colegiului National ‘Gheorghe Sincai’ si totul a inceput cu un grup de tineri motivati de pasiunea lor de robotica. Suntem o echipă activă, energică și dornică de a performa la cel mai mare concurs internațional de robotică FTC (FIRST Tech Challenge).

Pe scurt, competiția este formată din două părți:

Procesul de construire a unui robot conform unor reguli stricte și care va îndeplini sarcini precise. Dezvoltăm mecanisme atât fizice cât și logice, de care se ocupă departamentele de mecanică, respectiv programare și design. Printăm 3D, asamblăm și meșterim pentru a face cel mai bun robot.

Documentarea poveștii echipei într-un jurnal tehnic, promovarea valorilor, comunității STEM și a concursului în moduri cât mai atractive și inovative. De toate acestea și multe altele se ocupă echipa de marketing.

Conceptul proiectului FIRST Tech Challenge presupune mai mult decat construirea unui robot. El include munca în echipa, prietenie, spiritul și abilități antreprenoriale, inițiativă și rezolvarea creativă de probleme, voluntariatul. Pe parcursul sezoanelor anterioare am participat la competiție și am câștigat premii, amintiri și prețioase cunoștințe.

De aceea dragi Sincaisti va invitam alaturi de noi in aventura noastra sau cel putin sustinerea clubului nostrum Clockworks.

Unde ne puteti gasi?

Instagram: https://www.instagram.com/ro108clockworks/?hl=en

Facebook: https://www.facebook.com/teamclockworks

TikTok: https://www.tiktok.com/@team_clockworks_ro108

Email: teamclkwrk@gmail.com

18 Feb 2022

Lista CDȘ 2022-2023

Lista CDS 2022-2023

15 Feb 2022

CERERI BURSE SEM. II

anunt_burse_sem2

cerere_bursa_sociala_medicala_elev major_sem2

cerere_bursa_sociala_medicala_parinte_sem2

cerere_bursa_sociala_orfan_elev major_sem2

cerere_bursa_sociala_orfan_parinte_sem2

cerere_bursa_sociala_venit_mic_elev major_sem2

Cerere rural elev major

Cerere rural parinte

ordin ME 5870_ 22.12.2021 Burse

19 Ian 2022

CDȘ 2022 – 2023

CDS-2022-2023

21 Dec 2021

Trupa de teatru

 

WhatsApp Image 2021-11-27 at 10.55.11

WhatsApp Image 2021-11-27 at 10.55.31

28 Noi 2021